• Meniu
  • Meniu

Trifăuţi

Trifăuţi

Istoria moşiei actualului sat Trifăuți este bogată, descoperirile arheologice slujind dovezi ale existenței unor aşezări umane vechi de 14 milenii.

Satul Trifăuți este atestat documentar încă în perioada domniei lui Bogdan al III (domn al Moldovei în perioada 02.07.1504 – 20.04.1517), cu denumirea Tricinți. Satul a fost moşie domnească, fapt despre care scrie un document din 12 aprilie 1620. Denumirea provine de la Trifan sau Trifon – numele unuia din proprietarii moşiei. La 1629 hatmanul Nicoară de Hotin, împreună cu familia sa, dăruieşte moşia Trifăuți pe Nistru mănăstirii zidite de el la Tătărăşti, iar pe urmă moşia trece în proprietatea mănăstirii „Sf. Sava” de la Ierusalim. Mai târziu, o parte de moşie a fost stăpânită de marele logofăt, cronicarul Miron Costin.

În 1800 a fost construită din lemn, lut şi acoperită cu stuf prima biserică din sat cu hramul „Înălțarea Domnului”. În 1835 a fost zidită în piatră o altă biserică – „Acoperământul Maicii Domnului”, pe lângă care a funcționat şcoala de gramatică, transformată în 1895 în şcoala bisericească. Abia în 1909, în paralel cu aceasta a fost organizată o şcoală ministerială cu o clasă. Biserica nouă cu acelaşi hram a fost înalțată în primul deceniu al sec. XX.

EXCURSII ŞI VIZITE LOCALE

  1. La vatra medievală  a  satului  cu  biserica „Acoperământul Maicii Domnului”;
  2. plimbare pe malul Nistrului cu vizitarea insulelor pline de verdeață şi sute de păsări ce iernează în preajma satului; explorarea dealului Hârjocul, cu un popas la Fântânele;
  3. plantațiile de căpşuni la sezon – o îndeletnicire temeinică a trifăuțenilor.

Accesul se face pe drumul M2 şi apoi pe un drum local în direcția sud-est, de la Soroca – 22 km, distanța până la Chişinău – 160 km.

Sursa: http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/library/climate_environment_energy/ghidul-turistic-al-raionului-soroca.html

Această pagină web www.sorocayampiltur.info a fost creata și menținută cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conținutul website aparține exclusiv IDIS „Viitorul”, Administrației raionului Yampil (Ucraina, Regiunea Vinnytsya) și Consiliului raional Soroca (Republica Moldova) și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.