• Meniu
  • Meniu

Târgul Meşterilor Populari „La Nistru la mărgioară”, ediţia a VIII-a şi Sărbătoarea Portului Popular

     Târgul Meşterilor Populari „La Nistru la mărgioară”, ediţia a VIII-a şi Sărbătoarea Portului Popular au fost organizate în data de 30 iunie 2019 de către Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca.

Evenimentul pune în valoare meşteşugăritul artistic, portul popular, folclorul autentic, muzica populară, evidenţierea şi susţinerea valorilor culturale cât şi consolidarea relaţiilor culturale de colaborare.

Sărbătoarea a început în Piaţa Libertăţi cu Hora Neamului la care au participat 12 colective artistice şi oficialităţi ale Consiliului Raional Soroca, deplasându-se mai apoi spre Cetate, unde a demarat Târgul Meşterilor Populari „La Nistru la mărgioară”, ediţia a VIII-a.

La Târgul Meşterilor Populari şi-au expus lucrările peste 60 de meşteri populari din diferite colţuri ale republicii: Soroca, Drochia, Edineţ, Bălţi, Floreşti, Chişinău, Ialoveni, Cahul, dar şi din ţara vecină Ucraina, prezentând lucrări de artizanat de diferite genuri: confecţionarea costumelor naţionale, împletitul din lozie, ceramică, prelucrarea artistică a lemnului, croşetare, broderie, împletitul din panglică,  instrumente muzicale, blănuri, obiecte din piele, bijuterii, goblen.

 

Această pagină web www.sorocayampiltur.info a fost creata și menținută cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Responsabilitatea pentru conținutul website aparține exclusiv IDIS „Viitorul”, Administrației raionului Yampil (Ucraina, Regiunea Vinnytsya) și Consiliului raional Soroca (Republica Moldova) și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene.